Petele din lună

Petele din lună

Au fost doi frați. Cel mare a omorât pe cel mai mic și l-a luat în spinare. În mână ține o căldărușă în care pică de la cel mort din nas, în fiecare an, câte o picătură de sânge. Când va umple căldărușa de sânge, se va aprinde și va arde pământul.

Cain si Abel

Zice-se că Adam a avut doi feciori: Cain și Abel. Cain sta pe lângă casă; Abel umbla pe deal cu oile.

Cel de acasă toată ziulica trebăluia: ba una, ba alta; drege, tocmește, mă rog, ca la casa omului, când se mai gătește treaba?

Cel cu oile umbla numai după ele, da nici nu se trudea, nici nu-și bătea capul cu atâta amar de trebi; umbla hoinar toată ziulica, dârdâind din gură și căscând a lene.

Cain a însemnat în inimă lucrul ista ș-a prins ură pe Abel; cela numai se desfătează și el duce greul casei. Și i-a venit în gând să-l omoare pe Abel; dar nu știa cum să-i facă capătul, că lumea era proastă pe atunci, nu prefăcută ca acum.

Cum mergea Cain într-un rând cu mâncare la frate-su, numai ce vede năruindu-se dintr-un deal o stâncă și, cum a venit de-a tăvălugul în vale, a ucis vreo câteva capre, și Cain cum a văzut întâmplarea asta, i-a răsărit în minte, cum să-l omoare pe frate-său, Abel.

Atunci i-a dus mâncarea frățâne-su; cela a mâncat și Cain s-a întors acasă. Într-altă zi, când s-a mai dus cu mâncare la Abel, l-a găsit dormind sub o coastă de deal. Cain în loc să-l trezească la mâncare, s-a suit pe deal, a năruit câteva stânci; una a nimerit drept în capul lui Abel și el a rămas mort pe loc!

Cain se duce acasă și spune tătâne-su că l-a găsit pe Abel ucis de-o piatră. Lui Adam nu i-a dat prin cap că l-a ucis Cain; el a socotit că niște capre au năruit o piatră și, cum dormea, nu s-a putut păzi și i-a făcut capătul.

Adam și cu nevastă-sa s-au dus să-l vadă. Măsa, ca femeie, când l-a văzut, a început a plânge, că nu știa să-l bocească cum fac acum muierile. Tată-său sta și se uita la dânsul; nu știa cum să-l îngroape și cum se face mormântul. Cum ședeau așa, iaca vede-o vrabie cu-n gândac în cioc, l-a pus jos pe pământ, acoperindu-l cu țărână ori cu nisip, cu ce-a fi găsit, și pe urmă a zburat în treaba ei.

Adam a văzut minunăția asta, a chemat pe Eva și i-a arătat ce-a făcut păsăruica.

— Așa să facem și noi cu Abel, decât l-om lăsa să-l mănânce niște câini, ori niște ciori, ca pe-un hoit. Numai așa i-a venit în cap lui Adam ca să facă groapa și să-l înmormânteze.

Dar Dumnezeu, care-i mare și le vede pe toate, nu l-a cruțat pe Cain, care a făcut cel dintâi omor. L-a luat și l-a pus în lună, întocmai așa cum a ucis pe frate-su Abel, ca să vadă oricine, cât a fi lumea și pământul, pe ucigașul cel dintâi!…

De-aceea se vede-n lună un chip de om stând în picioare și unul lungit, jos la pământ.

Acest articol a fost publicat în Legende cosmogonice și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.