Sfântul Ilie Pălie

Sfântul Ilie Pălie

Diavolul după ce a făcut cu Dumnezeu lumea, i-a spus lui Dumnezeu:

— Tu ai norod, oameni, dar eu sunt singur.

Dumnezeu l-a dus la apă și i-a arătat cum să moaie mâna și să stropească, să-și facă draci. El a făcut așa de mulți, că nu încăpeau.

— De-amu, zice el lui Dumnezeu, avem să ne batem, avem să ținem bătaie amândoi.

— Ne-om bate.

Dar sfinți încă nu avea Dumnezeu, căci încă nu se dăduse nimeni la muncă. A chemat tot norodul și le-a spus că cineva trebuie de bună voie să se arunce în mare, pentru ca să fie sfânt, să se poată lupta cu diavolul, căci altfel cu toții sunt pierduți.

— Care e mai urât din voi să se arunce, a zis Dumnezeu.

Oamenii nu se dau, toți ziceau că-s frumoși. Iată că vine o trăsură cu patru cai, cu-n boier. Era Sfântul Ilie; și întreabă, ce stau oamenii toți adunați? Dumnezeu îi spune.

— Mă arunc eu, zice Ilie, cu trăsură, cu cai, cu tot.

Și a poruncit la vizitiu să lege ochii la cai. Vizitiul după ce a legat, zice:

— Eu de dumneata nu mă las, dacă te arunci dumneata, mă arunc și eu!

S-au aruncat în mare, și Dumnezeu a dat să se facă înaintea lor drum până în cer; nu s-au înecat. Și i-a dat Sfântului Ilie sabia și tunul, și când a pornit asupra diavolilor, pe toți i-a omorât. Unii au rămas în cer de atunci, spânzurați cu capul în jos și cu picioarele în sus; de aceea se zice că nu e bine să te uiți când cade vreo stea din cer, căci stelele acelea sunt diavolii cei spânzurați, cad pe pământ. Apoi Sfântul Ilie i-a luat diavolului coroana, căci avea o coroană tare frumoasă și avea douăzeci și patru de aripi, dar i le-a tăiat cu sabia.

Când fulgeră în cer, Sfântul Ilie dă cu sabia, iar când tună, atunci Pălie, vizitiul lui, arde cu tunul.

De atunci întruna sunt la un loc.

Acest articol a fost publicat în Legende cosmogonice și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.