Crăiasa Zăpezilor sau Aurelia-Eftepir

Lunii decembrie i se mai spune şi „Neios”, pentru ninsorile de poveste aduse de „Crăiasa Zăpezilor” atunci când, preschimbată în fulgi de nea, coboară pe pământ să-şi caute iubitul printre mestecenii albi. În mitologia geto-dacilor, aceasta poartă numele de „Aurelia-Eftepir” şi este patroana anotimpului alb.

Legenda povesteşte că, în vremuri de demult, trăia o fată frumoasă pe care o chema „Aurelia-Eftepir” şi că, înainte de nuntă, vrăjitoarele cele rele i-au preschimbat mirele într-un copac tânăr, cu trunchiul alb. Fata l-a aşteptat ani în şir îmbrăcată în mireasă şi a plâns, şi a tot plâns, până ce cosiţele i-au devenit dalbe ca neaua. Atunci, zânele bune, înduioşate de suferinţa ei, au făcut-o nemuritoare, dăruind-o cu aripi. Unii spun că ar fi „Albă ca Zăpada”, alţii că ar fi chiar „Crăiasa Zăpezilor”, că locuieşte deasupra norilor într-un palat de cleştar, din care coboară în fiecare iarnă pe pământ să-şi caute iubitul prin pădurile de mesteacăn. Se povesteşte că la ea vin tinerii morţi înainte de nuntă, pentru că în curtea palatului se află o biserică mare, de gheaţă, unde aceştia îşi găsesc liniştea şi pacea. În noaptea de „Sânandrei”, cu toţii încep un bal care ţine până la începutul primăverii, de „Dragobete”, iar în timpul dansului, din aripile lor cad fulgii de nea.

Acest articol a fost publicat în Folclor, Legende calendaristice și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.