Obiceiuri de Bobotează

focul de boboteaza

Mai demult, de „Bobotează” se aprindea focul viu, se afumau oamenii, grădinile şi animalele din gospodării pentru alungarea duhurilor rele, pentru atragerea norocului şi a belşugului. Înainte de aprinderea focului din vatră, în zorii zilei de „Bobotează” se strângea cenuşa din sobă şi se păstra până primăvara, când se presăra pe straturile cu legume şi la rădăcina pomilor, pentru rod bogat şi pentru a fi feriţi de omizi. În Ardeal se mai practică încă un ritual agrar străvechi de stimulare a recoltei numit „Ciuralexa”, „Chiraleisa” sau „Kira Leisa”, toate aceste denumiri provenind din grecescul „Kyrie Eleison” („Doamne miluieşte”).

Focul este purtător al luminii spirituale. Este flacăra vieţii. De „Bobotează” fetele de măritat vrăjesc focul, printr-un descântec de dragoste care începe aşa:

„Cum sar scânteile din jăratic, aşa să scânteie şi inima lui; eu nu înteţesc focul, eu înteţesc inima lui…”. În Bucovina se aprinde „focul de Bobotează” la marginea satului, iar atunci când se domoleşte, feciorii sar peste el pentru a-şi purifica sufletul şi trupul.

Apa însufleţeşte şi fertilizează. Apare din razele Lunii sau din lacrimile „Zeiţei Zorilor”, spală păcatele moştenite de la strămoşi şi generează renaşterea.

De „Bobotează”, valenţele apei purificatoare se extind asupra gospodăriei, a comunităţii, asupra întregii lumi, stimulând recolta şi alungând dracii, strigoii, moroii, şerpii, lupii şi bolile până la Sfântul Andrei. Aceştia sunt asociaţi uneori cu viscolele şi prăpădul iernii, marcând astfel trecere în celălalt anotimp.

Numărând opt zile începând de la „Bobotează” nu se spală rufe deoarece apele lumii au fost sfinţite o dată cu scufundarea crucii în apă. Ceremonia creştină are loc la o fântână din sat, în curtea bisericii sau în vecinătatea unei ape curgătoare. În ultimul dintre locurile amintite, după ce preotul aruncă crucea în râu,
bărbaţii tineri („Feciorii, acolo unde există Ceată”) intră în apă după ea. Despre cel care scoate crucea la mal se spune că va avea noroc tot anul sau – în cazul „Feciorilor” – că se va însura în acel an. Se mai crede că atunci când preotul aruncă crucea în râu, ies dracii din apă şi fug pe câmp. Atunci, singurii care îi pot vedea sunt lupii şi tot ei îi prind şi îi sfâşie în bucăţi. Este momentul în care se arată şi „Solomonarii” ţinând „Cartea Tainelor Lumii” într-o mână, iar în cealaltă un căpăstru din coajă de tei. Ei sunt cei care călătoresc pe cer călare pe balauri conducând norii, stăpâni ai furtunilor şi ai ploilor cu piatră.

După sfinţire, apa se transformă în agheasmă. Oamenii o iau acasă în vase special pregătite şi toarnă câte puţin din ea în toate fântânile ce le ies în drum. Îşi stropesc apoi casa, şura, animalele şi livada într-un străvechi ritual de purificare. Un ritual asemănător are loc în satele transilvane pe 7 ianuarie, de „Sântion”, şi poartă numele de „Udatul Ionilor””.

Practici populare străvechi sunt încă vii în hotarul satului şi la venirea preotului cu „Botezul”. Sub scaunul pe care se aşază preotul se pun boabe de porumb „ca să stea cloştile pe ouă” şi busuioc „ca să vină peţitorii”. Cea mai bătrână femeie din casă prinde un fuior de cânepă la cruce cu credinţa că din acesta Maica Domnului va face un năvod cu care va prinde sufletele morţilor din iad şi le va ridica în rai. Fetele de măritat pun un fir de busuioc sub pernă ca să-şi viseze ursitul sau îl aşază dincolo de prag, iar dacă îl găsesc a doua zi „argintat” e semn că acesta va fi bogat. Se mai credea că pomii încărcaţi cu promoroacă din ajunul „Bobotezei” sunt semn de bogăţie şi belşug.

Acest articol a fost publicat în Traditii și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.