Arhive etichetă: traditii

Sfântul Dumitru, Focul lu’ Sâmedru

Sfântul Dumitru

Sărbătoarea focului din satele bunicilor noştri, un adevărat Revelion aşteptat de întreaga comunitate: „Focul lui Sâmedru”. Preluând numele şi data calendaristică a Sfântului Dimitrie, 26 octombrie apare în „Calendarul Popular” drept „Ziua lui Sâmedru”. Stâlp de hotar între cele două anotimpuri pastorale, în această zi este celebrată moartea şi renaşterea lui „Sâmedru”, divinitate de origine indo-europeană, protectoare a tagmei păstorilor. Se povesteşte că atunci când păsările călătoare sunt demult plecate, când nu se mai vede … Continuă să citești

În categoria Legende calendaristice, Traditii | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Udatul fetelor în a doua zi de Paști

udatul fetelor

Udatul fetelor „Eu sunt micul grădinar Cu sticluța-n buzunar Și-am venit la dumneavoastră Să ud floarea din fereastră” Astfel își încep udatul fetelor tinerii din Ardeal, care merg la casele unde locuiesc fete și le stropesc cu parfum. Obiceiul „udatului” este preluat în Ardeal de la comunitatea maghiară, dar se practică și în Banat sau în Bucovina. Obiceiul se practică în a doua zi de Paști, tinerii stropesc fetele, iar acestea la rândul lor le … Continuă să citești

În categoria Legende calendaristice, Traditii | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Floriile

Floriile Sărbătoarea din duminica ce precede Paştele, dedicată zeităţii romane a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, este numită de români Floriile. Importanţa sărbătorii este sporită de interdicţiile de muncă şi sacrificiul ritual al peştelui numit Dezlegarea la peşte. La semnificaţia veche, de reînviere a naturii, când înfloresc florile, salcia şi pomii fructiferi, s-au adăugat funcţii şi semnificaţii noi, legate de cultul moşilor şi strămoşilor (pomeni, curăţirea mormintelor şi … Continuă să citești

În categoria Folclor, Legende calendaristice, Traditii | Etichete , , | Lasă un comentariu